marți, 21 februarie 2012

Activitatea nr.5: 20.02.2012– 24.02.2012


1 Justificarea (conceperea) proiectului

            La ideea proiectului se ajunge, de cele mai multe ori, plecând de la o problemă (nevoie sau oportunitate) care a fost identificată în mediul de lucru al echipei proiectului sau al celui care solicită un proiect. De fapt, problema poate fi definită ca un dezechilibru între o situaţie dorită şi ceea ce există în realitate. Este o evaluare a unor nevoi sau oportunităţi, prin care se oferă informaţii bazate pe cercetarea domeniului sau a necesităţilor beneficiarilor viitorului proiect. Definirea problemei presupune o formulare clară, explicaţii asupra posibilelor componente ale acesteia, localizarea şi principalele cauze care au condus la apariţia ei.

1.1 Motivarea ideii proiectului

            Identificarea problemei, descrierea cauzelor care au generat-o şi a avantajelor posibil de obţinut prin rezolvarea ei constituie componenta esenţială pentru motivarea alegerii ideii de proiect. Pentru acest lucru este necesară o documentare detaliată, prin sondări de opinii, chestionare, analiza documentaţiilor existente, statistici etc., şi chiar atragerea unor specialişti pentru a putea ajunge la găsirea unor soluţii de rezolvare, dintre care se va alege cea care răspunde cel mai bine cerinţelor problemei. Justificarea se bazează, de multe ori, pe evidenţierea necesităţii implementării proiectului, relevanţa pentru organizaţie sau finanţator (obiectivele lor), încadrarea în priorităţile şi criteriile de eligibilitate etc. În acest mod, se doreşte abordarea următoarelor aspecte:

  • descrierea nevoilor care au fost generate de problema identificată sau care au generat-o (inclusiv statistici, dacă este cazul), pe cine afectează (persoane, grupuri de persoane, comunităţi, departamente etc) şi cum;
  • care este stadiul actual de dezvoltare a domeniului abordat prin proiect (ca domeniu economic, social, tehnologic, cultural etc.), ce proiecte au mai fost derulate în domeniu şi ce rezultate au avut, cum pot fi continuate proiectele anterioare prin proiectul propus;
  • ce puncte tari ale domeniului ar putea fi exploatate în favoarea rezolvării problemei identificate;
  • ce puncte slabe ar trebui să elimine proiectul propus;
  • ce efecte potenţiale ar putea să aibă proiectul asupra domeniului, de o manieră generală.

Nu trebuie uitate elementele care trebuie să surprindă gradul de noutate/originalitate/unicitate raportat la ceva (o zonă geografică, stadiul de dezvoltare a domeniului abordat prin proiect, existenţa a ceva similar, dar care poate fi dezvoltat etc.)

Particularităţi în realizarea justificării proiectului, în funcţie de tipul acestuia:
1. Pentru proiecte interne organizaţiei, cele care vor fi aprobate şi finanţate de către conducere, în plus faţă de elementele anterioare:
  • descrierea legăturii dintre problema/problemele care se încearcă a se rezolva prin proiect şi obiectivele/strategiile firmei (cum sprijină proiectul acele obiective şi strategii);
  • descrierea componentelor organizatorice care vor fi afectate de proiect, în ce sens şi cum vor fi ele implicate în implementarea proiectului;
  • ce s-ar întâmpla în firmă dacă proiectul n-ar fi implementat;
2. Pentru proiecte cu finanţare externă organizaţiei, de genul granturilor şi fondurilor nerambursabile/ rambursabile de la Uniunea Europeană, Banca Mondială, organizaţii internaţionale (USAID), BERD etc., în plus faţă de elementele anterioare:
  • descrierea modului în care proiectul, prin nevoile pe care le acoperă, se încadrează în obiectivele generale/specifice, măsurile şi/sau priorităţile finanţatorului;
  • descrierea modului de încadrare în strategiile/priorităţile naţionale/regionale;
  • care este gradul de noutate pentru zonă/domeniu;
  • descrierea eventualelor parteneriate ce participă la realizarea proiectului (dacă este cazul);
  • descrierea experienţelor similare şi modalităţile de exploatare a acestora;
  • statistici naţionale, regionale sau zonale privind dezvoltarea domeniului/zonei.

1.2 Grupul(grupurile)-ţintă, beneficiarii direcţi şi indirecţi

De obicei, pentru proiectele finanţate, grupul-ţintă este stabilit de către finanţator, sub forma unor categorii bine definite de persoane sau de comunităţi, asupra cărora proiectul trebuie să-şi concentreze atenţia. Ce trebuie făcut la scrierea proiectului este de prezentat caracteristicile grupului-ţintă care va fi afectat de proiect. Un proiect poate să surpindă, la un moment dat, doar o parte din grupul-ţintă (aşa-numiţii beneficiari direcţi) stabilit prin termenii de referinţă. Grupul-ţintă şi beneficiarii direcţi ai proiectului trebuie să fie descrişi din perspectiva necesităţilor lor reale, a modilităţilor în care proiectul poate veni în sprijinul lor, relevanţa pentru scopul proiectului, criteriile care au stat sau vor sta la baza selectării lor.
Pentru proiectele care fac parte din interiorul unei organizaţii, grupul-ţintă este stabilit de către cel care solicită sau propune proiectul, prin scopul acestuia.
Se întâmplă ca, uneori, grupul-ţintă să nu coincidă cu beneficiarii direcţi ai proiectului, în sensul că cei din urmă reprezintă o categorie mult mai mare decât grupul-ţintă. Din rândul lor se selectează cei asupra cărora se vor concentra toate eforturile şi resursele proiectului. Astfel de situaţii apar atunci când prin durata proiectului şi resursele posibil de atras prin proiect nu se pot acoperi nevoile tuturor beneficiarilor direcţi. De exemplu, proiectul PAEM Paşcani a avut grupul-ţintă şomerii sub 30 de ani, absolvenţi de liceu şi studii superioare, precum şi femeile fără ocupaţie, selectaţi din categoria generală a şomerilor, au reprezentat categoria beneficiarilor direcţi.
Alături de grupuri-ţintă şi beneficiari direcţi, se mai regăseşte o categorie, cea a beneficiarilor indirecţi, adică cei care nu sunt în atenţia proiectului, pe perioada implementării lui, dar care pot să se bucure de avantaje sau rezultate ale proiectului. În cazul proiectului PAEM, de rezultatele lui a beneficiat întreaga comunitatea, prin avantajele creării unui Centru de mediere şi plasare pe piaţă forţei de muncă, a unui sistem informaţional pe piaţa forţei de muncă; precum şi firmele care au angajat persoane din grupul-ţintă, instituţiile care au format consorţiul local, prin instituţionalizarea sub forma unei fundaţii ş.a

1.3 Scopul proiectului

            Scopul (misiunea) este o declaraţie a ceea ce trebuie să fie realizat, este rezultatul unei acţiuni definită pentru rezolvarea unei probleme generale. Scopul reprezintă soluţia la problema identificată, este o viziune despre acel lucru spre care sunt orientate toate eforturile. Scopul este la un moment dat subiectiv, pentru că oferă o imagine generală asupra modului de rezolvare a unei probleme. Scopul trebuie să scoată în relief unde se doreşte să se ajungă prin proiect şi ce nevoi vor fi satisfăcute, ale cui sunt nevoile (grup ţintă) şi cum vor fi rezolvate. Scopul va fi definit concis, într-o frază două. El trebuie să fie clar formulat şi să asigure crearea unei imagini generale asupra rezultatului final al proiectului.


 
 Sarcina de lucru:
 Pornind de la modelele discutate la ora de curs, exemple care vizeaza urmatoarele idei de proiecte:
  • Informatizarea administratiei locale
  • Centru de consiliere a cetatenilor
Analizati modul de argumentare din suportul de curs ce vizeaza : 


1.Motivarea ideii proiectului
 
Exemple de posibile probleme - idei de proiecte:
1. Informatizare administraţie locală
Slaba gestiune a veniturilor colectate la nivelul administraţiei locale, o evidenţă inexactă a datoriilor agenţilor economici sau a populaţiei, risipa de resurse sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă Primăria municipiului X şi primăriile din comunele judeţului. Multe dintre ele sunt cauzate de slaba informatizare, nivelul scăzut de pregătire a personalului de specialitate implicat direct în colectarea şi gestiunea fondurilor, lipsa de motivare a personalului în privinţa asumării responsabilităţii pentru activităţile desfăşurate, numărul insuficient de personal.
2. Centru de consiliere a cetăţenilor
            În regiune, există un număr relativ redus de organizaţii, indiferent de natura lor (organizaţii neguvernamentale, guvernamentale), care să poată oferi asistenţă legală cetăţenilor în domeniul drepturilor omului. Această lipsă conduce la situaţii în care persoane incompetente sfătuiesc, adesea, sau consiliează greşit persoane care au probleme grave cu privire la drepturile lor. Acest lucru determină o răstălmăcire a prevederilor legale, o slabă cunoaştere a problemelor juridice cu privire la drepturile pe care le au cetăţenii.  


2. Grup tinta vizat, beneficiari directi, indirecti;  

Exemple de grupuri-ţintă, beneficiari direcţi şi indirecţi:
1. Informatizare administraţie locală
Grup-ţintă
Funcţionarii publici din cadrul Primăriei oraşului X, care fac parte din compartimentele Buget-prognoze, Financiar-contabil, Audit Intern şi Venituri, Impozite şi Taxe – 15 persoane
Beneficiari direcţi
            Funcţionarii din Primăria Oraşului X, care vor beneficia de activitatea îmbunătăţită a compartimentelor Buget-prognoze Financiar-contabil, Audit Intern şi Venituri, Impozite şi Taxe – 28 persoane
            Beneficiari indirecţi
  • Consiliul Local al oraşului X
  • Consiliul Judeţean
  • Societăţile comerciale care vor interacţiona cu administraţia publică locală
  • Întreaga comunitate din oraşul X, care va beneficia pe termen lung de capacităţile îmbunătăţite ale administraţiei publice locale – 21.258 locuitori (conform datelor ultimului recensământ)
2. Centru de consiliere a cetăţenilor
Grup-ţintă
– 30 de persoane care au fost selectate din numărul total al celor cărora li s-au încălcat drepturile, selectate plecând de la venitul minim pe membru de familie;
– 10 studenţi de la facultatea de drept selectaţie în funcţie de lucrările de licenţă care urmăresc drepturile omului;
Beneficiari direcţi
– persoanele cărora le-au fost încălcate drepturile prevăzute în legislaţia drepturilor omului;
– studenţi în an terminal de la facultatea de drept;
Beneficiari indirecţi
– organizaţii non-guvernamentale implicate în combaterea încălcării drepturilor omului;
– instituţiile publice ce au obligaţii în privinţa respectării modului de aplicare a legislaţiei drepturilor omului.

3. Scopul proiectului

Exemple de scopuri:
1. Informatizare administraţie locală
Cresterea eficienţei sistemului de coordonare şi administrare a fondurilor publice din cadrul Primăriei Oraşului X prin organizarea tuturor informaţiilor financiar-contabile într-un sistem informatic integrat, care să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei.
2. Centru de consiliere a cetăţenilor
            Consilierea pe probleme juridice a persoanelor care nu au posibilitatea de a-şi apăra drepturile, prin înfiinţarea unui Centru de consiliere, în care studenţii de la drept vor presta serviciile de bază specifice, cum ar fi: interviuri cu cetăţenii, înregistrarea lor într-o bază de date, documentare, cercetare. Acest punct se adresează oamenilor obişnuiţi, oamenilor de pe stradă.
            De asemenea, se urmăreşte ca acest centru să efectueze analize legislative, să ofere servicii publicului larg şi instituţiilor publice în legătură cu cele mai noi legi privind drepturile omului şi alte aspecte complementare, să analizeze conformitatea noilor acte normative din punct de vedere constituţional, să compare legislaţia naţională cu cea din UE.

    Imbunatati-ti argumentarile din suportul de lucrari practice;
    Publicati in zona comentarii de la aceasta activitate argumentarile personale
    Termen de postare: sfarsitul orei

    18 comentarii:

    1. Criterii de eligibilitate:conditii obligatorii care trebuie sa fie indeplinite de catre potentialul beneficiar la intocmirea proiectului pentru a putea fi selectat in vederea acordarii fondurilor nerambursabile

      RăspundețiȘtergere
    2. CRITERIILE DE ELIGIBILITATE sunt conditii obligatorii care trebuie sa fie indeplinite de catre potentialul beneficiar la intocmirea proiectului pentru a putea fi selectat in vederea acordarii fondurilor nerambursabile

      RăspundețiȘtergere
    3. CRITERII DE ELIGIBILITATE
      Definitie: conditii obligatorii care trebuie sa fie indeplinite de catre potentialul beneficiar la intocmirea proiectului pentru a putea fi selectat in vederea acordarii fondurilor nerambursabile

      RăspundețiȘtergere
    4. Criterii de eligibilitate :
      - conditii obligatorii care trebuie sa fie indeplinite de catre potentialul beneficiar la intocmirea proiectului pentru a putea fi selectat in vederea acordarii fondurilor nerambursabile.

      RăspundețiȘtergere
    5. criterii de eligibilitate
      Definitie: conditii obligatorii care trebuie sa fie indeplinite de catre potentialul beneficiar la intocmirea proiectului pentru a putea fi selectat in vederea acordarii fondurilor nerambursabile

      RăspundețiȘtergere
    6. Motivarea ideii proiectului


      Grup tinta vizat, beneficiari directi, indirecti;



      Scopul proiectului

      RăspundețiȘtergere
    7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      RăspundețiȘtergere
    8. Am ales ideea de proiect ''Centru de consiliere a cetatenilor'' deoarece consider ca e foarte important ca cetatenii nostri sa fie informati si sfatuiti de un personal calificat ce are cunostinte in domeniul solicitat.In momentul de fata cetatenii sunt influentati si sfatuiti in mod negativ sau in necunostinta de cauza de catre persoane necalificate de aceea dorim sa rezolvam aceste nereguli informand corect, concret si cu simt de raspundere cetateanul.
      Datorita acestui program oamenii vor sti sa aleaga oferta optima si vor rezolva corect problemele intalnite.
      Grupul tinta este format din persoane selectate din totalul ce le-au fost
      incalcate drepturile, esantionul fiind format in functie de gravitatea drepturilor incalcate si de venitul minim.
      Obiectivele organizatiei sunt acelea de a informa cetateanul cu privire la drepturile care i-au fost incalcate si suportul sau pentru a-l ajuta sa combata aceste probleme. Toate acestea vor fi rezolvate cu ajutorul instruirii pentru dobandirea de aptitudini profesionale de consiliere legale. Activitate realizata de elevii Horaicu Robert si Princoschi Daniel, Cl XII B

      RăspundețiȘtergere
    9. Proiectul : "Informatizarea administratiei locale"
      -Motivarea ideii proiectului: Am ales acest proiect deoarece consider ca lipsa banilor in cadrul administratiilor locale este intalnita destul de des , slaba gestiune a veniturilor si risipa de resurse fiind cateva probleme cu care se confrunta primariile din comunele judetului si primaria mun Iasi.
      - Grup tinta vizat, beneficiari directi,beneficiari indirecti: Grupul tinta si beneficiarii directi sunt cetatenii si functionarii din cadrul primarii care vor beneficia de activitatea imbunatatita a compartimentelor primariei deoarece pe ei ii vizeaza in primul rand informatizarea administratiei locale deoarece din lipsa de informatii sau nivelul scazut de pregatire a angajatilor din cadrul administratiilor locale acestia sunt lipsiti de anumite drepturi si anumite facilitati de care ar trebui sa dispuna.
      - Scopul proiectului : Funtionari mai pregatiti pentru a veni in intampinarea nevoilor cetatenilor si in administrarea anumitor fonduri.

      Andries Dragos si Butnaru Maria 12 B

      RăspundețiȘtergere
    10. Tubluc Codruta si Munteanu Cristina; clasa a XII a B
      Ca o completare a motivarii proiectului "Informatizare administratie locala" am putea spune ca slaba informatizare a personalului din primarii din jud.Iasi se datoreaza neimplicarii in programe de perfectionare,salarii insuficente pentru munca depusa, deasemenea in unele situatii numar redus de personal.

      Grupul tinta vizat este format din resursele umane cu responsabilitati administrative din primariile din jud.Iasi, acestia fiind si beneficiarii directi.

      Scopul proiectului este perfectionarea personalului prin diferite cursuri care sa ofere informatii despre administratie.Aceste cursuri trebuie sa aiba ca efect cresterea performantelor institutiilor.

      RăspundețiȘtergere
    11. Proiect: Informatizare administatie locala
      Motivarea ideii proiectului
      Slaba informatizare a administratiei locale duce la un sistem birocratic care afecteaza in mod clar populatia. Resursele umane fiind slab motivate si un nivel slab de pregatire datorat lipsei resurselor financiare,acest lucru duce la o gestionare deficitara a fondurilor.
      Grupul tinta este vizat de functionarii publicii din cadrul primariilior, in special cei din compartimentele vizate. Majoritatea functionarlor di cadrul acestor primarii vor beneficia de activitatile inbunatatite ale compartimentelor financiar-contabil,audit intern si venituri, dar si de intreaga comunitate a orasului respectiv.
      Scopul proiectului este reducerea birocratiei,pregatirea personalului si motivarea acestuia.

      RăspundețiȘtergere
    12. 1informatizarea administratiei locale:
      Motivarea:
      Consiliului Europei a constituit-o modalitatile prin care se poate realiza informatizarea administratiei publice locale in vederea stocarii tuturor datelor in acest sistem. Din partea tarii noastre au fost prezenti doi delegati, primarul comunei Cumpana, Mariana Gaju, in calitate de prim-vicepresedinte al asociatiei in regiunea de sud-est a tarii, dar si un delegat din partea Asociatiei Municipalitatii. Per ansamblu, la reuniune au fost prezenti reprezentanti din 27 de state europene.

      Grupul tinta vizat ,beneficiari directi,indirecti:

      Benficiarii directi (grupul-tinta) acestui proiect sunt angajatii Primariei municipiului X .iar cei indirecti sunt cetatenii .

      Scopul proiectului:
      scopul proiectului este acela de-a informa , de-a pregati si de-a implica angajatii administratiilor locale in accesarea fondurilor si gestionarea acestora.

      realizatori :
      Ilie Cosmin
      Teodoru Andrei

      RăspundețiȘtergere
    13. Tubluc Codruta si Munteanu Cristina: completare comentariu anterior
      La nivelul celor 27 de ţări membre ale UE, se estimează ca birocraţia costă circa 4% din PIB, ceea ce înseamnă aproximativ 410 miliarde de euro. La nivel local, Cătălin Marinescu, preşedintele Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, estima în urmă cu un an că reducerea cu 1% a costurilor birocraţiei ar aduce României economii de peste un miliard de euro.
      Mai mult, pâna în 2008 fiecare functionar public trebuie sa posede un certificat ECDL (European Computer Driving Licence), care sa gireze abilitatile de utilizare a calculatoarelor.
      Birourile din domeniul administratiilor locale vizeaza urmatoarele atributii:

      -coordonarea si sprijinirea activitatii consiliilor locale privind:

      o informatizarea activitatii de administratie si a serviciilor publice subordonate;

      o pregatirea personalului pentru operarea pe calculator;

      RăspundețiȘtergere
    14. Am ales ideea de proiect ''Centru de consiliere a cetatenilor'' deoarece consider ca e foarte important ca cetatenii nostri sa fie informati si sfatuiti de un personal calificat ce are cunostinte in domeniul solicitat.
      Misiunea proiectului: Niciun cetăţean nu trebuie să sufere din cauza lipsei de informaţii despre drepturile
      şi responsabilităţile sale şi despre serviciile sociale de care poate beneficia!

      Organizat cu sprijinul Biroului de Consiliere pentru Cetăţeni, forumul cetăţenesc a luat în calcul teme legate de:
      viitorul construcţiei europene (misiunea de reprezentare a Parlamentului European în rândul cetăţenilor), cetăţenia
      europeană şi alegerile europene (mecanisme de exercitare a cetăţeniei europene active). Forumul Cetăţenesc este o
      platformă de dezbatere organizată în toate statele membre ale UE, pe teme europene, cu participarea tuturor actorilor
      sociali implicaţi în dezbaterea europeană, în general. Obiectivul principal al Forumului este acela de a oferi cetăţenilor
      ocazia de a-şi exprima punctul de vedere în ceea ce priveşte evoluţia şi viitorul Uniunii Europene. Prezentările invitaţilor au
      fost urmate de dezbateri cu publicul format din reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale şi ai societăţii civile.
      Realizatori: Horaicu Robert si Princoschi Daniel, Cl XII B

      RăspundețiȘtergere
    15. CRITERII DE ELIGIBILITATE
      Definitie: conditii obligatorii care trebuie sa fie indeplinite de catre potentialul beneficiar la intocmirea proiectului pentru a putea fi selectat in vederea acordarii fondurilor nerambursabile

      RăspundețiȘtergere
    16. http://ramp.ase.ro/_data/files/articole/4_06.pdf
      Dupa lectura documentului de mai sus si a celor discutate in clasa, parerea mea despre informatizarea administratiei publice si locale este urmatoare:
      Aceasta ideie propune o multime de oferte si solutii avantajoase,iar in cele mai multe cazuri solutii unice si creeaza o imagine globala despre activitatea economica, sociala, politica, culturala, s.a.m.d.

      RăspundețiȘtergere
    17. Ideea proiectului :Centru de consiliere a cetatenilor
      Motivarea ideii proiectului:Am ales aceasta idee deoarece numarul acestor centre la noi in tara este unul relativ mic.Rolul unui astfel de centru ar fi foarte important deoarece ar veni in sprijinul cetatenilor pentru exercitarea drepturilor si obligatiilor lor si rezolvarea unor probleme complexe.
      Beneficiarii directi ai acestui proiect ar fi persoanele carora le-au fost incalcate anumite drepturi ce sunt prevazute in legislatia drepturilor omului sau studentii de la facultatea de drept,iar beneficiarii indirecti ar fi anumite organizatii non-guvernamentale sau alte institutii ce sunt implicate in combaterea incalcarii anumitor drepturi ale omului.
      Scopul proiectului este acela de a oferi consiliere unor persoane ce nu-si pot apara drepturile,totodata se ofera pregatire de specialitate tinerilor studenti pe probleme legate de apararea drepturilor omului sau informarea atat a publicului larg cat si a unor institutii publice,legata de cele mai noi legi in vigoare legate de drepturile omului.

      RăspundețiȘtergere